Paraclisul „Sfântul Nicolae" al Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj

„La început era Cuvântul” (Ioan 1,1). Aşa îşi începe Sfântul Apostol Ioan evanghelia sa. Iar, pe firul matematic, Cuvântul este chipul Tatălui, adică icoana Acestuia. De aici, următoarea idee ar putea fi exprimată astfel: „la început a fost I(i)coana”. Sfântul Apostol Pavel întăreşte acest înțeles atunci când, în Epistola către Coloseni, afirmă: „Acesta (Hristos) este chipul lui Dumnezeu celui nevăzut, mai întâi născut decât toată făptura” (Coloseni 1, 15). Iar cea de-a treia idee în acest triptic vine în consecință, lumea însăşi este un limbaj al cuvintelor, dar şi o întâlnire a icoanelor, după modelul Cuvântului şi a Icoanei de dincolo de timp. 

În acest cadru se mişcă omul-icoană în dorul său către prototip şi, pe măsură ce se apropie de Acesta, capătă caracteristici dintre cele mai specifice şi definitorii. Icoana, prin excelență, îi devine scop pentru o viaţă şi de-o viață, iar, pentru acest deziderat, se înconjoară de icoane, care să îi dea mărturie despre Icoană şi despre cum se poate deveni icoană. Această realitate descrie B(b)iserica, drept loc al sălăşluirii Icoanei şi a icoanelor celor care anunţă şi indică casa lor de drept, dar şi a noastră, Împărăţia. „În biserica slavei Tale stând, în cer ni se pare a sta”, acest tropar al utreniei ne indică această conexiune vizuală. 

În sensul celor afirmate aducem o altă mărturie evanghelică de la acelaşi autor, aplicată direct,,metodologiei” misionare în Biserica Ortodoxă – Vino şi vezi!” (Ioan 1, 46), făcând apel la primul simț prin care omul ia contact cu realitatea imediată, capabil să-l aşeze ulterior pe o cale şi să inaugureze chiar o relație. Simțul vizual, din spațiul fiziologic se transferă către cel spiritual prin contactul cu icoană, de vreme ce icoana face trecerea între aceste două planuri pe modelul lumea de jos şi cea de sus, material -spiritual, pământ-Împărăţie. Icoana face »peretele” subţire şi ne transferă tainic în starea între deja şi nu încă”. În mod deosebit lucrul acesta se întâmplă în Biserică, icoană a slavei lui Dumnezeu, unde şi el, omul, devine icoană a slavei dumnezeieşti, dar şi lumea întreagă este atrasă înspre această stare prin chemarea şi lucrarea care se săvârşeşte în/ prin Biserică. 

După această introducere, ne vom referi în partea a doua a acestui text la cercetarea Părintelui Arhidiacon Nicolae Bălan, ce însoțește lucrarea de pictură de excepție realizată în Paraclisul „Sfântul Nicolae” al Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca. Un program iconografic specific, argumentat teologic, adaptat la o arhitectură anume, într-un ton unitar de culoare şi chipuri, şi, toate la un loc, în contextul mai larg al artei bizantine, în tehnica fresco, lecturată în evoluția ei până în contemporaneitate. 

Problematica ,,nerezolvată” la nivelul dialogului teologico-artistic a fost evidențiată de autor şi reprezintă chiar punctul de plecare. Este vorba de întâlnirea dintre tradiție și originalitate, dintre erminie şi inspirația artistică. Fără să se lase purtat în dialectici, de regulă narcisiste, autorul se plasează în siguranța” unei rânduieli bine cunoscute, dar şi verificate personal la Sfântul Munte Athos, în anumite biserici bizantine din Italia sau Turcia, iar după această călătorie formatoare, se aşează smerit şi în rugăciune în fața Icoanei, cerându-i dar pentru a scrie” icoane, într-un spațiu concret şi un context specific. Mai era nevoie, ascetic vorbind, de un element – un cuvânt căruia să-i dea ascultare – solicitarea Părintelui Mitropolit Andrei. Așa se face că, acum vorbind la timpul prezent, un viitor al trecutului în acea vreme, s-a născut acest veșmânt iconografic, într-o şcoală superioară de Teologie, cu scop vădit duhovnicesc, personal şi comunitar, dar şi cu unul pastoral – această biserică să se constituie într-un model pentru alte ulterioare ctitorii, în sensul în care unii, poate mulți, dintre cei care au studiat sau vor studia în această instituție să aibă puncte de reper solide pentru eventualele proprii ctitorii de mai târziu. Această situație se revelează drept o şansă şi o cinste pentru autor, dar şi o responsabilitate, în consecință, pentru acum şi pentru mai încolo. 

Paraclisul Sfântul Nicolae se arată în aceste momente, considerat în întregime, icoană a slavei lui Dumnezeu pe pământ prin harul vărsat la târnosire, dar şi individual, întâlnire fericită a icoanelor reprezentate cu „Icoana”, Cuvântul Hristos – Minunat este Dumnezeu întru sfinții Săi” (Psalmul 67, 36). Dar, şi cu aplicabilitate practică imediată, pentru cei care participă la slujbe, studenți, profesori sau alți închinători, ei înşişi icoane care se scriu la timpul prezent prin lucrarea tainică pe care Hristos o realizează aici. 

Mai adăugăm un lucru vizavi de programul iconografic care îi dă acea notă de originalitate ,,necesară” unui pictor, fie el şi de icoane. Este vorba de biografia Sfântului Nicolae, ilustrată iconografic, ca o invitație la apropiere de ocrotitorul paraclisului în toată concretețea unei experiențe imediate, personale şi accesibile. Iar, în al doilea rând, menționăm şi prezenţa unor părinți duhovniceşti recenţi şi aparținători neamului nostru, ca o punte de legătură între sfinții vechi ai Bisericii şi vremurile actuale, în interiorul unei continuități duhovniceşti care caracterizează însăşi viaţa Bisericii în ortodoxia şi ortopraxia ei corespunzătoare. 

Şi tot acest program iconografic realizat cu rugăciune şi măiestrie se vede acum, prin această bază teoretică, teologică şi tehnică deopotrivă, prezentat, argumentat şi explicat, concretizându-se într-o mistagogie iconografică, teologică, dar şi duhovnicească, deschisă, accesibilă şi necesară celor care se apropie de iniţierea şi înțelegerea, în consecință, a ceea ce presupune o biserică și pictura ei în tradiția ortodoxă, în particular Paraclisul studențesc Sfântul Nicolae din Cluj-Napoca. 

Îl felicităm pe Părintele Arhidiacon Nicolae Bălan pentru această cercetare academică serioasă, dar şi pentru pictura frumoasă pe care ne-a dăruit-o în paraclisul facultății, context la îndemână pentru a trăi anticipativ frumosul dumnezeiesc şi a ne odihni întru cele ale Împărăţiei. Suntem convinşi că acest volum va fi de folos specialiştilor în zona iconografică, dar şi celor care se vor apropia cu râvnă de înțelegerea ortodoxiei şi prin prisma icoanei. 

Conf. univ. dr. † BENEDICT (Vesa), Episcop al Sălajului