The book of Eli sau Misionarismul într-o lume post-apocaliptică

de | sept. 27, 2024 | Film | 0 comentarii

Filmul lansat în anul 2010, avându-i ca actori principali pe Denzel Washington, Gary Oldman și Mila Kunis, ne transpune într-o lume post-apocaliptică a anului 2043. Acțiunea este relativ simplă, dar plină de substrat teologic de o mare profunzime. Eli, un om singuratic, poartă cu sine ultima ediție a Bibliei „King James”, și are ca principală misiunea transportarea ei, în siguranță, până pe coasta de vest a Americii, unde exista ultima redută a civilizației. În drumul său, acesta intră în contact cu primarul despotic al unui mic oraș, care dorește să intre în posesia unui exemplar al Sfintei Scripturi, cu ajutorul căruia să poată manipula masele neștiutoare de carte, interpretând mesajul creștin într-o manieră care i-ar aduce avantaje și putere. 

Pelicula începe cu un moment de vânătoare, în care Eli ucide o pisică. Mai târziu, acesta va hrăni un șoarece cu carnea acesteia, dovedind astfel că paradigmele vechi s-au răsturnat, că ierarhia anterioară dezastrului apocaliptic s-a inversat. Toată lumea a devenit ostilă, lumina soarelui este nocivă, iar pământul este deșertificat, lipsit de apă, de Apa cea Vie. 

Un aspect deosebit de interesant este melograma coloanei sonore care însoțește filmul. Tema muzicală este scrisă în tonalitatea Si major, care descrie furia, gelozia și disperarea, conform muzicologului Christian Schubart. După cum spuneam, melograma ne relevă titlul filmului, căci pe o pedală de sunetul si, linia melodică este formată din sunetele si, do, mi, re (mib), a căror denominațiune în limba engleză este B(oo)C (of) E(l)i(s). Dacă luăm în considerare că isonul din muzica bizantină simbolizează iubirea neîntreruptă a lui Dumnezeu față de creația Sa, în contextul de față, pedala pe si (B) poate fi interpretată ca o constantă a urii, furiei și disperării care caracterizează lumea post-apocaliptică. Totodată, această tonalitate este foarte depărtată de cea a lui Do Major, considerată a fi gama naturală, cea firească. 

Un alt moment care subliniază răsturnarea valorilor este acela când Eli este atacat de șase prăduitori. Acesta îi taie mâna unuia dintre ei care voia să îi fure rucsacul în care ținea Sf. Scriptură, ducându-ne astfel cu gândul la icoana Adormirii Maicii Domnului. Cel cu mâna tăiată le poruncește celorlalți să îl atace, însă fiind într-o stare de șoc, spune Kiss him!, dar îndemnul real era Kill him! Așadar, putem observa că diferența dintre cele două cuvinte este infimă, doar de o literă dublă, însă sensul este diametral opus, iubirii i se opune cu vehemență ura! Aparent, omul are nevoie de un șoc pentru a-și reintra în fire, pentru a propovădui iubirea. 

Personajul principal merge spre vest și este martor al unei crime și a unui viol, însă nu intervine imediat pentru a-i salva pe cei agresați, cu toate că, mai târziu, criminalul va fi pedepsit de către Eli. Această atitudine subliniază o idee foarte importantă, libertatea pe care Domnul ne-o oferă, putem alege să facem binele sau răul, însă întotdeauna vor exista repercusiuni, pozitive sau negative, ca un ecou al acțiunilor noastre, nu ca o pedeapsă a lui Dumnezeu. 

Eli își continuă drumul și ajunge în orașul primarului, cu trăsături de dictator, Carnegie. Aplecare către acest regim totalitar este sugerată și de un cadru în care acesta este surprins citind dintr-o carte biografică despre Mussolini. În barul din acel oraș, Eli va intra într-un conflict cu bărbatul care a comis acele oribile infracțiuni și-l atenționează că „va răspunde pentru ceea ce a făcut”. Apoi citează din Facere 3, 17-19, acestea fiind cuvintele lui Dumnezeu către Adam după cădere: 

„Blestemat să fie pământul din pricina voastră…”. Conflictul acesta îi aduce față în față pe cei doi protagoniști ai filmului, pe Eli și pe Carnegie. Urmează un dialog în care acesta din urmă își declină dorința de acaparare, de stăpânire, asigurându-l pe Eli că dacă îl urmează și îl slujește, atunci va beneficia de „paturi adevărate, mâncare caldă, femei și apă curată”. Traducem această scenă prin dialogul Domnului Hristos cu diavolul în pustiul Carantaniei, când acesta Îl ispitea pe Mântuitorul nostru. Înainte de această ispitire, Eli îi dezvălui antagonistului faptul că citește în fiecare zi, însă nu spune și ce. Noi putem înțelege că eroul rezistă tentațiilor trecătoare datorită faptului că se hrănește zilnic din cuvintele Sfintei Scripturi și că are o misiune foarte importantă de dus la capăt. 

O altă scenă este cea în care se declanșează acțiunea. Solara, o fată din acel oraș, este trimisă de către Carnegie pentru a-i ține companie și pentru a scoate informații de la Eli. Acesta, înțelegând motivul adevărat care stătea în spatele unei aparente ospitalități, nu îi cedează ispitei. Însă, Solara va observa cartea, care avea semnul Sfintei Cruci pe copertă și îi cere lui Eli să îi destăinuie despre carte, șantajându-l că dacă nu-i spune despre aceasta, atunci nici ea nu-i va dezvălui unde este rezervorul de apă. Putem observa aici o imagine a dialogului dintre Hristos și femeia samariteană, unde Solara nu este conștientă că, de fapt, acea carte conține Apa cea Vie. După acest episod, cei doi împart masa, iar Eli spune o rugăciune pentru binecuvântarea cinei. Ideea de rugăciune va fi adoptată de către Solara, care o va rosti în dimineața următoare atunci când va mânca împreună cu mama ei. De față era și Carnegie, care va completa rugăciunea cu acel cuvânt pe care Solara îl uitase, Amin!. Acesta este punctul de cotitură al filmului, căci Carnegie realizează că Eli este în posesia ultimei Biblii, atunci când Solara, sub presiune, îi va arăta că pe coperta cărții era semnul Sfintei Cruci. 

Scena imediat următoare îi aduce din nou împreună pe cei doi protagoniști ai filmului, în care Carnegie îl iscodește și îl ispitește pe Eli, pentru a-i înmâna Cartea. În cadrul acestui dialog, aflăm motivele care au pornit războiul și au condus la această lume apocaliptică, și anume chiar puterea care sălășluia în Sfintele Scripturi a fost considerată periculoasă, de aceea au ars toate exemplarele. Acest detaliu este semnificativ în economia semnificațiilor adânci ale filmului. Mesajul poate fi decriptat în felul următor, lumea a devenit stearpă și ostilă tocmai datorită absenței Cuvântului în lume. De aceea, și setea insațiabilă a lui Carnegie de a se folosi de Biblie. Acesta consideră că paginile Cărții conțin resorturile necesarii reclădirii unei lumi noi, însă deturnează sensul adevărat al cuvintelor Sfintei Scripturi, căci el dorește să construiască o lume care să îi fie supusă, în care el să fie Dumnezeu. Și îl ispitește pe Eli, zicându-i că e „nedrept să ții ascunsă acea Carte. Ea trebuie împărțită cu alții. Cuvântul ei trebuie propovăduit. Nu asta îți dorești?. Eli îi confirmă ideea, însă subliniază că nu a găsit locul potrivit pentru a o face cunoscută lumii întregi. Mai târziu, în urma confruntării armate între Eli și acoliții lui Carnegie, primarul despotic va fi rănit la picior, iar Eli va fugi, fiind urmărit de către Solara. 

Carnegie va aduna toate forțele pentru a fura Biblia, motivând că această carte nu este una oarecare, ci este o armă, „o armă țintită către inimile celor slabi și disperați. Astfel vom putea să-i controlăm. Oamenii vor veni de pretutindeni și vor face exact ce le voi spune eu.” 

O altă scenă deosebit de importantă este aceea în care Eli îi citește Solarei din psalmii lui David, și anume, „Domnul este Păstorul meu, nu voi duce lipsă de nimic…” (Ps. 22). Arată astfel că și-a pus credința în Domnul în această misiune a sa de a duce Biblia la un loc sigur, și nimic nu-l poate răni, căci are un mandat sfânt de la Dumnezeu. Aflăm apoi că motivul începerii războiului a fost chiar arderea exemplarelor Sfintei Scripturi. De aici, deducem că, lipsa de raportare a omului la Cuvântul lui Dumnezeu răstoarnă firescul și privează omul de iubire și, implicit, de comuniune. Eli citează din cuvintele Sfântului Apostol Pavel, atunci când îi spune că a mers spre vest timp de 30 de ani, acesta afirmând că „umblăm prin credință, nu prin vedere”, definind astfel credința: „E floarea luminii în câmpul întunericului…”, folosindu-se de versurile lui Johnny Cash. 

În cele din urmă, Eli și Solara vor fi ajunși din urmă de Carnegie și armata sa, în casa unui cuplu de bătrâni canibali. Aceștia îi primesc pe cei doi musafiri nepoftiți cu multă suspiciune, dar totodată, bucuroși că vor avea ce să mănânce. Chiar îi servește pe aceștia cu preparate gătite din carne de om. Canibalismul este o trăsătură interesantă a acestei lumi apocaliptice, iar cei care îl practică sunt separați de oameni, sunt scoși din comuniune. 

În acest loc macabru, de maximă degradare umană, Carnegie va pune mâna pe Biblie și-l va răni pe Eli, lăsându-l să moară, și o ia cu sine pe Solara. Aceasta va reuși să scape și îl va ajunge din urmă pe Eli, care, rănit fiind, își continuă drumul către Vest. De aici, șirul poveștii se despică. Carnegie ajunge în orașul său, cu trofeul câștigat cu un preț foarte scump, însă, victoria va fi foarte amară, căci întreaga Biblie era scrisă în alfabetul Braille. Singura care putea să îl descifreze era mama Solarei, căci era oarbă, însă fiind conștientă de intențiile malițioase ale primarului, refuză misiunea afirmând că a uitat să citească în Braille. Din acest context putem desprinde o idee foarte importantă. Chiar dacă suntem în posesia Cuvântului, dar nu suntem receptivi la el, nu îl putem traduce și aplica coerent și corect în viața noastră, astfel încât să luminăm și noi în întuneric, atunci rămânem orbi și insensibili, incapabili de a înțelege cu adevărat valoarea inepuizabilă care stă în paginile Sfintei Scripturi. 

Eli și Solara ajung la închisoarea Alcatraz, convertită din loc de detenție și de suprimare a libertății omului în ultimul bastion al civilizației și locul de unde se propagă în lume valorile și libertatea, construind astfel o lume nouă. Relevant este faptul că Eli îi va dicta unui erudit, cuvânt cu cuvânt fiecare carte a Scripturii, atrăgându-i atenția celui care scria că nu are voie să schimbe niciun cuvânt, să scrie întocmai cum îi spune el. Ducându-și la bun sfârșit misiunea, Eli se odihnește și pleacă la Domnul, iar Solara se reîntoarce în orașul ei pentru a-l reclădi în acord cu spiritul creștin pe care îl adoptase de la Eli, între cei doi fiind o relație de avva-ucenic. 

Filmul se încheie cu Solara mergând în misiunea sa proprie. Exemplarul proaspăt tipărit din memoria lui Eli este pus în biblioteca celor mai importante cărți ale lumii, între Coran și Talmud. Acest fapt arată că numai Biblia este cea care are capacitatea de a completa cu adevărat lumea. Deosebit de sugestiv este faptul că Eli începe să dicteze primele versete din cartea Facerii, subliniind astfel că lumea post-apocaliptică va renaște, va fi repusă pe axa trasată de Cuvântul lui Dumnezeu revelat în paginile Sfintei Scripturi, căci doar Hristos este Cel care poate restaura cu adevărat lumea, readucându-o în firea ei primordială, gândită de Domnul chiar în momentul Genezei. 

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

CELE MAI CITITE ARTICOLE

ÎNTREABĂ PROFESORUL